Protecție mochetă față pentru Dacia Logan 2

Am văzut aceste protecții din plastic acum ceva timp pentru un site din Rusia și le-am tot căutat să le comand în Romania. Din păcate se găsesc doar pe piața din Rusia, sunt destul de ieftine, dar prețul transportului este cam egal cu valoarea lor. Le-am găsit acum câteva luni pe AliExpress și le-am comandat pe toate.

Au costat 29$ (fără transport), dar le include și pe cele din spate (nu apar în acest articol). Le găsiți după numele ”PROTECTIVE COVER PAD DOOR INSIDE CARPET FOR RENAULT LOGAN 2014-2020”, dar cateodată mai au și ”Largus” prin titlu (varianta rusească de Logan).

Materialul pare de foarte bună calitate și se prinde cu scai de mochetă. Totul este destul de stabil.

Din cauza transportului, un plastic din partea stângă a venit rupt. L-am reparat cu un pic de poxipol și o sârmă sub acesta. Partea bună e că mi-am cerut banii înapoi și am primit vreo 20$.

Pentru a monta protecțiile, trebuie să scoți chederul de la ușă – restul este destul de predictibil.

Covorul din stânga ascunde foarte bine reparația de mai sus, iar în dreapta nu au fost probleme.

Spor la condus!

stancu.florin23

Florin

Lorem ipsum dolor sit amet, id vix detracto convenire philosophia, vis ea tantas nonumy fabulas. Eirmod copiosae theophrastus an est, sit ei iusto mandamus, mei debet qualisque inciderint ut. No nam dico mentitum abhorreant. Vel quis modo mandamus no, regione praesent euripidis ut nec.

You may also like...

5 Responses

  1. cristi cristi spune:

    Cat a durat transportul? iar cu taxele vamale cat a costat in total?

  2. Marcel Marcel spune:

    Salut . Poti sa mi spui de unde le ai comandat exact ca eu nu le gasesc decat pe aliexpres si cam scumpicele cu tot cu transport cu vama etc .
    Mersi

  1. 6 octombrie 2020

    […] am scris despre protecția mochetei din față pentru Dacia Logan 2 și am spus că am comandat mai multe astfel de protecții din […]

Dă-i un răspuns lui Florin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.