Montare cotieră originală pe Dacia Logan II Ph1
În acest weekend am reușit să montez cotiera pe mașină și am zis să fac și câteva poze pe parcursul montării. Codul pentru cotieră este 8201679842 și costă în jur de 450 RON la reprezentanță, dar se găsește nouă la vreo 300 RON pe la băieți. Acesta este modelul original Dacia și se montează direct de spătarul scaunului șoferului, se poate regla pe înălțime și are un spațiu de depozitare de 1l. Este compatibilă cu toate vehiculele cu direcție pe partea stângă începând cu anul 2012.
Am uitat să mai fac poze și înainte de montare, dar am găsite câteva într-un anunț pe OLX.
Veți avea nevoie de următoarele scule:
- clește pentru desfăcut siguranțe – cel care mărește siguranța (de preferat unul cu vârful drept) – nu este chiar necesar, siguranțele se pot tăia și cu un clește sau desface cu un patent (cu un pic de îndemânare).
- un patent cu vârf subțire (neapărat cu vârf subțire sau un clește special pentru tapițerie auto) – dacă renunțați la sârmele care prind tapițeria de burete și le înlocuiți cu zipties, nu mai aveți nevoie de nimic.
- o cheie de 15
- un imbus de 8 și unul de 6
- un cutter cu vârf cât mai subțire
La început poate părea complicat dar nu este chiar atât de greu, eu am terminat de montat într-o oră și un pic. La strângerea sârmelor care prinde tapițeria scaunului de burete o să aveți nevoie de cineva să vă țină apăsat pe burete pentru a putea lucra mai ușor (asta dacă nu aveți un clește special care poate strânge aceste sârme mult mai ușor).
Sub scaun aveți 3 sârme pe care le desfaceți super ușor cu cleștele pentru siguranțe și trageți de tapițerie în sus. Sau le puteți tăia cu un clește pentru că aveți unele noi în pachet.
Ridicați partea din spate a tipițeriei (cea pe care tocmai ați desfăcut-o) până vedeți locul une este fixată partea din față a tapițeriei. Este prinsă cu un suport din plastic de o tablă. Iese foarte ușor dacă trageți de ea în sus. După ce ați desfăcut suportul din plastic, trageți de ea în față.
Acum trageți de tapițerie ușor (cu mare grijă) în sus. Aici trebuie să aveți grijă că tapițerie este prinsă de burete (în 4 locuri) cu niște sărmulițe (identice cu cele 3 pe care tocmai le-ați desfăcut). Le desfaceți supor ușor și pe acestea cu cleștele pentru siguranțe.
Aveți mare grijă când trageți de tapițerie în sus (când aceasta este încă prinsă de burete). Eu m-am grăbit și am rupt-o un pic. A trebuit să o cos când am montat-o la loc. Nu se vede nimic pentru că cusătura este pe interior.
Când trageți de tapițerie în sus mai aveți grijă și la cele 2 cleme din spatele scaunului, cleme care sunt prinse vertical de niște sârme.
Se dă buretele un pic mai în față (cât să se vadă suportul de fier al scaunului) și se montează suportul pentru cotieră. Se prinde cu cele 2 șuruburi de 10 pe care le găsiți în kit.
Cu burele la loc se face o mică incizie. Încercați să faceți tăietura cât mai mică.
Acum se trage de tapițerie în jos și se montează siguranțele de sârmă la loc. Aici este partea un pic mai grea (și am uitat să mai fac poze), dar am descoperit că se strâng ușor cu un patent cu vârf subțire și dacă te mai ajută cineva apăsând pe burete. Nu uitați și de cele 2 cleme de plastic din spate. După ce ați montat tapițeria, se mai face o ultimă tăietură foarte mică cu cutter-ul.
Puteți folosi și un clește special (costa undeva la 2-300 RON) sau zip ties. Dacă folosiți zip ties, trebuie să aveți grijă cum poziționați clema de plastic ca să nu vă glodească când stați pe scaun. Aici puteți găsi un tutorial de la cineva care a dat tapițeria de la scaun jos, pentru a vă face o idee cum s-a folosit de zip ties.
Sunt foarte mulțumit de cum a ieșit și pot spune că am văzut montări mai urâte din fabrică (în locul unde este tăiată tapițeria). Pare foarte rigidă și se pare că o să reziste foarte mult timp.
Spațiul de depozitare este de 1l și pare destul de suficient. De asemenea, se poate rabata în sus dacă vă încurcă în vreo situație. Pentru rabatare trebuie să insistați un pic mai mult.
Spor la montat! 🙂
Vezi și instrucțiunile oficiale de montaj aici.
Salut! De unde ai luat Cotiera și ce preț
Salutare! Eu am luat-o de la un dealer Dacia (Serus), dar se gaseste pe mai toate drumurile. Caut-o dupa codul de piesa. A costat in jur de 400 RON.
poti sa imi dai un numar de telefon de unde ai luat cotiera? multumesc
Adresa: Bd. Timișoara 60E, București 061334
Telefon: 021 444 3335
Ziua buna, felicitari pentru acest articol, esti un profesionist, ai explicat pas cu pas toate etapele. Arata foarte bine cotiera originala nu se compara cu cele aftermarket, din pacate bugetul meu este mult mai mic. Am optat pentru o cotiera aftermarket producator aVr, dupa cate am vazut pe un site de accesorii auto se instaleaza cam la fel, tot cu instalare de scaun, pe saptamana viitoare ar trebui sa-mi ajunga comanda. Voi reveni cu poze dupa instalare! Zi buna!
Salut! Eu am cotiera cu care a venit din fabrica, este mica si nu are spatiu de depozitare. Oare merge sa o schimb una din asta sau asta de o am eu are suportul ce nu se poate demonta de scaun ?!
Salut. Esti sigur ca suportul nu se poate demonta de pe scaun? Eu ma asteptam sa fie folosit acelasi scaun si doar cotierele sa difere.
Da,este un model de cotieră de la Rati special pentru mașinile cu cotieră din fabrică!
Găsești pe armster.ro
Uite și un link pentru montaj:https://youtu.be/KsLNMbpivZY
Salutare! Super tutorial de instalare! Mi-a fost de mare ajutor la instalarea unei cotiere universale cu prindere de scaun cu un sistem asemanator cu ce ai postat tu dar mult mai accesibila ca si pret. A iesit super bine!
Salut! Aceasta cotiera se poate monta si pe Logan 3 2021?
De Logan 3 nu stiu, dar stiu sigur ca pe Logan 1 nu exista acea gaura de 10 in scheletul scaunului si trebuie adaptat un pic.
salut. oare poti sa mi zici si cum se da jos cotiera din suportul respectiv? mi e crapata un pic si as vrea sa o lipesc dar nu stiu cum sa o dau jos. ms
In primele poze (cand nu este montata) se poate observa capacul din partea dreapta. Il scoti usor si o sa vezi un surub.
Salut, ma poti ajuta cu instalarea? Contra cost bineînțeles .
Salut. Am refuzat de fiecare data sa fac asa ceva. Fac asta ca un hobby, iar daca stric ceva, sa fie la masina mea 🙂
Salut Florin. Mulțumim pentru toate detaliile date,sunt foarte bune și utile. Ai ideie dacă se găsește chitul de montaj pe scaun separat? Mulțumesc
Salut. Eu tind sa cred ca nu se gaseste, dar poti intreba pe la 1-2 dealeri auto Dacia. Sau eventual prin dezmembrari.
Salut! Am o intrebare te rog…Am acelasi tip de cotiera cod 8201679842, primita ieri. Am facut o proba la rece cu balamaua introdusa ca sa vad deschiderea ei. Spre surpriza mea am constatat ca nu se rabateaza deloc cum arati tu intr-o poza finala, ci doar vreo 30 de grade, adica nu face miscaerea de ridicare de 45 de grade cum ma asteptam la o cotiera. Ce ar trebui sa fac, vad miscarea de care zic dupa montajul pe spatar? Multumesc si astept raspuns!