Cadru cursieră Colner – Mazza
Cum ceva timp cât timp era în căutarea unei cursiere am dat peste cadrul de mai jos, la un preț bun, nu am putut rezista și l-am cumpărat. Mi-a plăcut extrem de mult ghidonul de tip bullhorn de la Pegas Clasic 2S și m-am gândit să construiesc o a doua cursieră din diferite piese ce le mai am prin garaj, eventual să mai cumpar pe cele care-mi lipsesc.
Prețul fiind super bun, vopseaua relativ ok (sablat, grund, vopsea) – în funcție de rezultatul final am să mă decid dacă îl vopsesc electrostatic, stickere (decals) de calitate medie și mărimea de 56 m-a convins relativ ușor – chiar dacă cumpărasem deja Koga-Miyata.
Cadrul are o greutate de 1.985 Kg, iar furca 0.69 Kg.
Cadrul este un model Colner, deosebindu-se destul de ușor după semnul de pică neagră (în cazul nostru, galbenă) din jocurile de cărți. Semnul se regăsește pe furcă și pe cadru. Tot în aceste locuri se găsește ștanțat și cuvântul ”Mazza”. Acestea fiind singurele semne distinctive. Am să încerc să explic mai jos pe fiecare dintre ele.
Mazza
Despre ”Mazza” nu am găsit prea multe. Jean-Pierre Mazza este un fost ciclist din Elveția, Geneva, iar pe la începutul anilor ’80 și-a deschis un magazin de biciclete. Era aproape o tradiție în Geneva să-ți deschizi un magazin când ți-ai încheiat cariera de ciclist. Atelierul lui Mazza a fost deschis cam în aceeași perioadă cu cel al lui Daniel Girard, conform unui articol de pe site.
Au existat și câteva echipe de ciclism în Elveția cu numele Mazza, unde Jean-Pierre Mazza era manager de echipă. Majoritatea echipelor au fost formate din fete, iar echipa ”GS Mazza” din 2003 a câștigat cele mai multe curse.
Mazza a făcut destul de multe biciclete pentru șosea și curse, dar și unele biciclete MTB. Informațiile sunt destul de incerte, fiind un atelier destul de mic – dar cert este că prin anii ’80 a folosit cadre Colner, fabricate de Colnago.
Mai jos este o bicicletă care se pare că a aparținut chiar lui Jean-Pierre Mazza.
Bicicleta ”Mazza” de sus și cadrul de jos, sunt cam singurele biciclete vintage pe care le-am găsit pe internet.
Colnago
Înainte să vă povestesc despre istoria Colner, trebuie să scriu câteva cuvinte despre Colnago.
Colnago Ernesto & C. S.r.l. sau Colnago este un producător de biciclete de curse de ultimă generație fondat de Ernesto Colnago lângă Milano în Cambiago, Italia. În loc să urmeze afacerea agricolă a familiei sale, Ernesto Colnago a ales să lucreze în comerțul cu biciclete, făcând primul pas cu ”Gloria Bicycles” la vârsta de doar 13 ani, urmând apoi să participe la cursele de ciclism din Italia. După ce un accident destul de rău și-a încheiat cariera de curse, a început subcontractarea pentru Gloria, și-a deschis propriul magazin în 1954, construind primele sale cadre în același an. În timp ce construia cadre, el a rămas foarte solicitat ca mecanic de curse. A fost al doilea mecanic al echipei ”Nivea Giro d’Italia” sub Faliero Masi în 1955, fiind în cele din urmă angajat ca mecanic șef pentru echipa ”Molteni” a legendei ciclismului belgian, Eddy Merckx, în 1963.
Compania a devenit cunoscută mai întâi pentru bicicletele construite din oțel de înaltă calitate, potrivite pentru mediul exigent al curselor profesionale și mai târziu ca unul dintre cei mai creativi producători de biciclete, responsabil de inovațiile în proiectare și experimentare cu materiale noi, inclusiv fibra de carbon, acum un pilon al construcție bicicletelor moderne de curse. Și căpătat destul de ușor numele de ”Ferrari din domeniul bicicletelor” datorită și multor colaborări pe care le-a avut cu acest constructor de mașini.
Colner
Numele de Colner vine de la COLNago ERnesto (fondatorul Colnago) și datează cel puțin din 1978, o marcă despre care se spune că a fost concepută pentru a ocoli regulile UCI care permiteau doar unui sponsor să aibă o singură echipă de ciclism. În plus, această marcă ar putea fi vândută dealerilor dintr-o regiune în care exista deja un dealer protejat Colnago. Colner a furnizat echipei profesionale italiene ”Vibor”, în acel an, biciclete de culoare verde și a concurat în ”Giro d’Italia”. Vladimiro Panizza a fost principalul lor ciclist.
Ideea a fost să existe un brand afiliat care să poată fi produs în cantități mai mari și vândut unei game mai largi de agenți și magazine mai mici, lăsând astfel distribuitorii Colnago mai exclusiviști. Cadrele erau foarte atractive și, fără îndoială, foarte tehnice, dar mai puțin elaborate decât modelele Colnago CX / Arabesque din acea vreme. Sunt construite din același oțel ”Columbus” (cel mai probabil SL) ca cele Colnago. De asemenea, se diferențiază printr-o decupare în formă de pică, față de trefla fratelui mai mare. Colner se poate compara cu mărci bune din acea perioada, precum Ciocc, Pinarellos sau Olmo.
Nu există nicio îndoială că aceste cadre au fost cumpărate și nu fabricate de către Colnago. Firme precum TechoTube, Romani, Simonsini au acționat adesea ca mari subcontractori, dar mă aștept ca și aceștia să folosească un mod de lucru asemănător cu cel din fabricile Colnago.
Este foarte probabil ca brand-ul să fi fost eliminat treptat, când marca principală a devenit cea mai cunoscută și căutată din lume.
Custom Build
În momentul de față am 3 opțiuni pentru a finaliza acest custom build:
- o cursieră normală cu cel mai probabil 2 x 7 viteze
- o bicicletă de oraș, folosindu-mă de un butuc cu viteze integrate – gen Shimano Nexus 7 / 8
- o bicicletă single speed / fixie, folosindu-mă de un butuc flip-flop
Mai amân un pic decizia cât timp mai șlefuiesc la frâne, pipă sau la tija de la șa. Am să revin cu noutăți.
Spor la pedalat! 🚲